You are here

Imunitatea diplomatică

Jurnal cercetare

Jurnal cercetare - nr. 94/2013

Imunitatea diplomatică

Imunitatea diplomatică este inviolabilitatea juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici şi familiile lor.

Pe plan internaţional, imunitatea diplomatică este reglementată de articolele 29-39 din Convenţia de la Viena. Conform acesteia, un agent diplomatic se bucură de imunitate faţă de jurisdicţia penală, civilă şi administrativă a statului acreditar (ţara în care a fost trimis la post). El nu este însă apărat de juridiscţia statului acreditant (cel care îl trimite la post). Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie, iar împotriva sa nu poate fi luată nicio măsură de executare care ar putea aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale.

În cazul în care infracţiunile comise sunt grave, statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic acuzat, această renunţare trebuind să fie însă întotdeauna expresă. Trebuie menţionat şi că un agent diplomatic de naţionalitatea statului acreditar sau care locuieşte permanent în statul respectiv beneficiază de imunităţi numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor sale. În aceeaşi situaţie se află şi personalul de serviciu.

Convenţia cuprinde prin termenul de „agent diplomatic” nu doar pe şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii, ci şi pe membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa, membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii diplomatice, şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective.

descarcă versiunea integrală [PDF]

 

Bd. General Gheorghe Magheru 28-30, et. 3, Sector 1, 
Bucuresti, cod 010336 - ROMANIA

 office@transparency.org.ro

 telefon +4 031 660 6000

 fax +4 031 660 6006

Ne găsești pe ...

Find us on TwitterFind us on FacebookFind us on Google+Find us on YouTubeFind us on LinkedIn